De ce tatăl adoră să-și arunce bebelușul în aer? Descoperiți motivele instinctive și emoționale din spatele acestui gest controversat și cum să-l transformați într-o experiență sigură.

De la cele mai fragede vârste, băieții sunt copleșiți de impulsuri care îi fac pe ceilalți să ridice din sprâncene sau să dea din cap. Ca bebeluși și copii mici, ne jucăm instinctiv cu anumite părți ale corpului fără să conștientizăm. În adolescență, sărim instinctiv pentru a atinge tocul ușii pe sub care trecem. Iar când devenim tați, ceva adânc în noi ne îndeamnă să aruncăm jucăuș bebelușii în aer.

Acest impuls patern de a arunca bebelușii este atipic, contravenind celor mai multe practici de parenting. Bebelușii sunt fixați cu grijă în scaune auto de la începutul fiecărui drum, fie el și doar de câteva străzi, în timp ce ne ducem copiii mai mari la școală. Sunt ținuți cu blândețe ca pe niște mingi de fotbal și purtați în marsupii pentru a-i menține mereu în siguranță în timpul activităților zilnice.

Cu toate acestea, mulți tătici privesc la un moment dat bebelușul direct în ochi, zâmbesc larg și, cu vocea cea mai jucăușă, își ridică bebelușul în aer înainte de a-l prinde din nou, întrebându-se cu un zâmbet plin de satisfacție: „Nu-i așa că te-ai distrat?”

Aduci distracția și adrenaline acasă

Cea mai generoasă interpretare a acestui obicei poate fi dorința părintească de a se juca tumultuos, un tip de distracție pe care copiii ajung să o iubească. Este o introducere în luptele amicale de familie din sufragerie și cererile nesfârșite ale copiilor de a fi aruncați în piscină de tătici.

Odată ce devii tată, una dintre bucuriile personale este să îți vezi copiii râzând. Jacob, un tată a trei copii mici, recunoaște că, din dorința de a stârni râsul, a aruncat câțiva bebeluși în aer, fără incidente. „Când m-am gândit la a deveni tată, unul dintre lucrurile la care eram cel mai nerăbdător era să mă joc cu copiii mei și să-i fac să râdă. Bebelușii nu sunt foarte interactivi la început, așa că uneori îi dădeam copilului meu o mică aruncare pentru a avea un moment distractiv de conectare.”

Motivul psihologic din spatele acțiunii

Acest ritual este și o căutare pentru stimulare, o cale prin care tăticii reușesc să își păstreze entuziasmul și să își satisfacă dorința de acțiune. Un alt tată, Alex, își amintește de momentele când a simțit entuziasm din aruncarea blândă a fiului său în aer. „Nu deveneam niciodată nebunatic cu aruncările. Dar, în acel an după nașterea fiului meu, când atât de multe aspecte ale vieții încetineseră, acea mică aruncare simțeam că îmi dădea un necesar impuls rapid de stimuli”, spune el.

În același timp, există o latură truculentă la aruncarea bebelușului, datorită reacției pe care o provoacă, mai ales de la parteneri sau alte persoane. Această practică devine o modalitate de a se conecta, atrăgând atenția și provocând un schimb jucăuș cu cei din jur.

Siguranța pe primul loc

Privirile îngrijorate, suspinele și, uneori, reacțiile exagerate ale celor preocupați sunt de înțeles, deoarece bebelușii sunt fragili. Christina Johns, medic pediatru în urgențe și consilier medical senior, subliniază riscurile implicate. Craniul bebelușilor poate dura până la 18 luni să se închidă și să se solidifice complet, oferind protecție redusă împotriva căderilor și loviturilor.

Așadar, chiar și pentru tații cu reflexe rapide și asigurarea că nu le scapă copilul pe cap, rămâne mereu riscul prinderii greșite a copilului. Scenariile în care un copil prins într-o poziție nefericită pot duce la fracturi în spirală sau la dislocarea cotului. Zâmbetul unui bebeluș, deși adorabil, nu este întotdeauna un semn de aprobare entuziasmat sau distracție.

Recomandări pentru joaca în siguranță

Johns recunoaște importanța jocului fizic dintre tați și copii și sugerează alternative securizate. Activitățile care implică menținerea bebelușilor aproape de sol, cum ar fi balansarea lor pe pat sau aruncarea lor blândă pe suprafețe moi, pot satisface dorința de interacțiune fizică, dar cu risc diminuat.

Pentru acei tătici care consideră că zâmbetul unui bebeluș înseamnă că acela este un aventurier mic, specialiștii în psihologia dezvoltării au argumente care sugerează că este posibil să proiecteze propria distracție asupra copilului.

Așadar, deși impulsul de a arunca bebelușul în aer este, în esență, o dorință personală a tăticilor de a se conecta și de a se distra, această nevoie poate fi împlinită și prin alte mijloace mai sigure. Vestea bună este că timpul trece repede și copiii vor fi în curând suficient de mari pentru joacă mai activă, dar întotdeauna cu siguranța pe primul loc.